Important!
Atragem atenţia tuturor cititorilor că în cazul în care comentariile nu se vor rezuma strict la tema articolului vizat şi nu vor fi exprimate în termeni decenţi şi civilizaţi, nu vor fi publicate. Comentariile sunt făcute publice după verificarea lor de către administrator.
Autor: OM
Cine este acest Biriş care vine să le spună la milioane de bugetari, la milioane de pensionari şi la alte milioane de şomeri că măsurile luate de preşedintele României sunt cele mai bune măsuri???? Ce venituri are acest "domn"? Să facem o mică analiză. Un salariat al statului român (de exemplu salariatul din ministerul finanţelor care este şi membru în 5 consilii de administraţie) care "ridică" aproximativ 100 000 de lei pe lună să-l comparăm tot cu un bugetar care "ridică" 1000 de lei pe lună. Al doilea s-ar putea să aibă şi un şomer în familie-ceea ce la primul nu se va întâmpla în veacul vecilor. Primului îi mai rămâne un venit de 75 000 de lei , iar celui de-al doilea 750 de lei. Cine trăieşte mai bine din moment ce buhaiul conducător are un venit de 100 de ori mai mare???? "Domnii" ăştia care gândesc aşa de profund, analitic, economic
Autor: Anonim
şi cum mai vor ei ar fi bine să se ducă într-o primărie, într-o şcoală, într-un spital şi să încerce să-şi expună ideile genitale despre filosofia economică a preşedintelui care l-a depăşit de mult pe Ceauşescu în gândirea-i satrapică!!! Cred că înainte de a face aşa ceva ar fi bine să sune cu propria mânuţă la 112 sau la un preot care să vină să-i citească stâlpii!!! Care ţară din estul Europei mai trece prin calvarul României??? Şi de aici se poate vedea că în această ţară sunt cei mai proşti conducători din lume!!! Polonia a avut-şi are-creştere economică, Slovenia şi Croaţia o duc bine (chiar foarte bine!) în condiţiile crizei actuale! Şi România???? Şi mai ies netrebnicii dracului să le spună românilor cum nu pot ei mânca icre negre de grija poporului!!! Mai vine exterminatorul poporului român care răspunde la numele de Traian Băsescu să facă
Autor: Eu
Ce salar are dl biris si cine i-a cerut parerea.
Iar lui base ii doresc sa moara in chinuri groaznice
Autor: vasile
1 minciună+ altă minciună=o minciună mai mare.Asta a îndrugat vaporeanul şef şi vrea să ne lămurească că pârlacii lui puşi pe criterii de gaşcă sunt de neînlocuit.Suntem o ţară penibilă,condusă de nişte penibili.La cine să cerem onoare,responsabilitate,corectitudine,altruism etc,calităţi necesare în situaţii limită?
Autor: anonim2
De ce va uitati in jur daca nu intelegeti ca ,,mamaliga nu explodeaza''dupa cum spunea cineva.A explodat totusi o singura data,in '89 ,dar si atunci impinsa de la spate de interesele altora.Oare numai conducatorii sunt prosti? Cine spunea ca fiecare popor are conducatorii pe care ii merita?Atunci cand conducatorii lor au gresit ,ce-au facut polonezii,ungurii? Ce fac acum grecii?Iar de Ceausescu ce ziceati? Eu cred acum ca era un inger pe langa cei care ne-au adus unde ne-au adus de 20 de ani incoace.