Important!
Atragem atenţia tuturor cititorilor că în cazul în care comentariile nu se vor rezuma strict la tema articolului vizat şi nu vor fi exprimate în termeni decenţi şi civilizaţi, nu vor fi publicate. Comentariile sunt făcute publice după verificarea lor de către administrator.
Autor: OM
Domnule, cum le zice omul ăsta, mai rar cineva! Le ştie pe toate de parcă ar fi normal! Îşi dă cu părerea despre lucruri pe care nu le cunoaşte, explică oamenilor cât de multe probleme va rezolva ministerul pe care îl conduce etc. Un lucru nu spune, drăguţul de el: ce a făcut până acum din poziţia pe care cu graţie, inteligenţă şi dăruire o ocupă într-un stat pentru care nu are absolut nici o tresărire! "Deciziile Curţii Europene sunt obligatorii, trebuie să găsim cea mai bună formulă." Până aici e bine. "Ministrul" şi-a dat şi el seama că sunt nişte hotărâri ale forurilor europene cu care legislaţia românească va fi pusă în "coordonanţă" (vorba unei academiciene!) în anul 5907. În continuarea celor afirmate mai sus, acelaşi "ministru" spune foarte clar: "E clar că nu vom desfiinţa această taxă." Păi, nu? Ei nu ştiu cum să înmulţea