Pentru că la 15 ianuarie omagiem naşterea poetului, am propus conducerii postului TV SOMAX să realizăm un reportaj despre anumite aspecte din viaţa poetului. Mai ales că în vara anului trecut am mai realizat un reportaj intitulat „Codrii de aramă”, reportaj mult apreciat de botoşăneni.
Cum cei din conducere mi-au dat binecuvântarea de a face deplasarea la Blaj, în dimineaţa zilei de cinci ianuarie întreaga echipă de filmare ne-am urcat în bătrâna Dacie a Jurnalului şi am pornit spre oraşul în care se spune că Eminescu este aşezat alături de eroul transilvan al revoluţiei de la 1848, moţul Avram Iancu, supranumit şi Crăişorul Munţilor.
Înainte de a face deplasarea ne-am pregătit terenul. Profesorul universitar dr. Ioan Buzaşi (foto 4) , pe care l-am contactat telefonic, un eminescolog respectat în breasla cercetătorilor biograf, autorul cărţii de studii biografice intitulată „Eminescu şi Blajul”, mi-a promis sprijinul şi colaborarea.
Cozmina Gânţa (foto 5) , tânăra profesoară de istorie de la Liceul teologic din
din Blaj, şi ea doctorandă, de asemenea s-a oferit să ne fie ghid al oraşului. Domnul profesor ne-a aşteptat în biblioteca Facultăţii de Teologie, o clădire medievală impetuoasă, mândră şi semeaţă cum este şi personalitatea istorică a Blajului. Dialogul s-a înfiripat repede de parcă ne-am fi cunoscut din totdeauna. În lumina camerelor de filmat am punctat principalele momente ale prezenţei poetului în Blaj şi locurile pe unde a trecut. Interesantă a fost discuţia noastră despre ce anume l-a atras pe Eminescu la Blaj în vara anului 1866, prima şi ultima sa prezenţă în acest oraş.
Eminescu a venit la Blaj atras de originea sa, poate ca o chemare a străbunilor, poate din dorinţa de a cunoaşte locurile de unde a venit spre Bucovina bunicul său Vasile Eminescu. Pentru că Eminescu îşi are originea prin părţile Banatului, biografii mergând în adâncimea arborelui său genealogic până pe la 1600. Iar biografii au stabilit că stră-stră-bunicii săi au origine turco-sârbă. Pe vremea când Banatul era paşalâc turcesc, străbunii săi care se numeau Iminovici, apoi Eminovici, au emigrat spre zona Sibiului şi o ramură spre Blaj.
Biografii au descoperit numele de Eminovici în documentele Blajului şi au stabilit că Vasile Eminovici este bunicul lui Eminescu, cel care a plecat din Blaj pentru a se stabili în Bucovina, în localitatea Călineştii lui Cuparenco. Fiul lui Vasile, Gheorghe, adică tatăl lui Eminescu s-a aşezat
aşezat cu gospodăria în satul Ipoteşti, îndeplinind serviciile de căminar. În Blaj, poetul a ajuns în anul n1866, sfârşitul lui mai sau începutul lui iunie şi a stat până spre septembrie. Nu şi-a dat restul de examene rămase restante de la Cernăuţi, cum s-a afirmat de către unii biografi, pentru că nu sunt documente care să ateste acest lucru. A stat printre studenţii la teologie şi elevii seminarişti şi i-a uimit cu cunoştinţele sale despre cultura europeană dar şi cu talentul său poetic. La Blaj, Eminescu a făcut foame, trăind din mila unuia şi altuia. Dar prezenţa sa la Blaj a lăsat o puternică urmă spirituală asupra oraşului. În momentul de faţă Eminescu este prezent peste tot prin oraş. Piaţa din faţa Catedralei catolice, loc de adunare a revoluţionarilor la 1848, îi poartă statuia. Pe zidul Facultăţii de Teologie este o plăcuţă care-i anunţă trecerea prin acest loc. Apoi există o altă clădire de unde împrumuta cărţi.
Parcul central, unde se află stejarul lui Avram Iancu, poartă de asemenea amprenta eminesciană. Poetul obişnuia să stea sub acest stejar al lui Iancu şi să scrie poezii. Dar cel mai impozant şi impresionant loc unde Eminescu este ridicat la rang de primă personalitate a Blajului, fiind aşezat alături de Avram Iancu, este dealul de pe care poetul a privit pentru prima dată oraşul şi ar fi exclamat „Te
salut din inimă, Romă mică!”, expresia îmbrăcând mai multe variante. Pe acest deal se află un tei (foto 1), cunoscut în tot oraşul ca fiind teiul lui Eminescu. Dealtfel, primăria oraşului a amenajat aici un mic sanctuar eminescian, marcând locul cu un grup statuar şi bănci pentru odihnă. Alături de teiul eminescian, ceva mai spre vârful dealului, stă pavăză oraşului Crucea lui Avram Iancu, marcând locul de unde Crăişorul Munţilor privea adunarea românilor transilvăneni pentru a face revoluţie.
Din acest punct se poate privi spre Câmpia Libertăţii, locul unde se spune că s-au mutat revoluţionarii, pentru că nu mai încăpeau în piaţa din faţa catedralei. Câmpia Libertăţii este pentru Blaj şi pentru Transilvania al doilea loc sfânt după Alba Iulia, unde la 1601 românii şi-au văzut împlinit, pentru scurt timp, visul Unirii. Intrarea pe Câmpia Libertăţii se face pe o poartă special amenajată iar întreg spaţiul este înconjurat de 24 de statui ale revoluţionarilor români paşoptişti din cele trei provincii româneşti: Moldova, Ţara Românească şi Transilvania (foto 3), aşezaţi în ordinea în care au intrat ei în istorie. Busturile sunt câte 12 pe fiecare parte a aleii iar în centru se află monumentul numit „Gloria”, cele trei provincii româneşti fiind reprezentate de câte o statuie feminină.
Întreg complexul statuar este copleşitor de emoţionant, mai ales dacă legi istoria locului de scânteia latinităţii poporului nostru, scânteie care a
a aprins flacăra românismului, dând Blajului puterea de loc sfânt al românismului, simbol incontestabil al patriotismului poporului nostru, patriotism hulit acum de unii politicieni ticăloşi în toată fiinţa lor. Blajul este oraşul care musteşte în istorie. Atestat documentar pe la 1247, oraşul este dominat de clădiri medievale, fiecare având un rost şi un rol în istoria oraşului, motiv pentru care poartă plăcuţă care te informează şi să ştii ce ai în faţă. În fiecare an, între 3 - 15 mai, blăjenii sărbătoresc Zilele oraşului Blaj. Eminescu este nelipsit de la această sărbătoare. Spiritul său s-a contopit cu spiritul locului, cu istoria oraşului şi au devenit o forţă spirituală indestructibilă . M-am simţit mândru că Eminescu este considerat de blăjeni ca fiind unul de-al lor, onorându-i personalitatea nu numai la naştere şi deces, ci pe tot parcursul anului. În acelaşi timp m-am simţit umilit că poetul care a dat universalitate spaţiului botoşănean, locurilor copilăriei sale, este venerat de străini şi mai puţin respectat la el acasă.
Mulţumesc domnului profesor univ. dr. Ioan Buzaşi pentru participarea esenţială la realizarea reportajului, mulţumesc tinerei profesoare Cozmina Gânţa că şi-a făcut timp să ne însoţească prin oraş şi să ne explice istoria locurilor vizitate şi filmate.
Reportajul, intitulat „Chemarea străbunilor” va fi difuzat pe Tv SOMAX joi, 13 ianuarie, în cadrul emisiunii Lumea lu’ Rotundu şi este dedicat omagierii naşterii poetului.
Ioan Rotundu
Ioan Rotundu
