Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Sport
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Publicitate
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
18376
De la 07 Ianuarie 2003
123239444
pnl
Editorial

Iubeşte câinii, dar măcelăriţi de vânători!

  • Ioan Rotundu
  • 5 February 2014, 23:00
De vreo trei ani încoace, pe raza judeţului Botoşani s-au produs mai multe masacre asupra câinilor din mediul rural. Iar aceste masacre au ca autori nişte monştri umani, vărsători de sânge canin, care-şi spun vânători. În realitate aceşti monştri n-au nimic comun cu etica vânătorească. Ajunşi bogaţi pe căi necinstite şi fără a fi traşi la răspundere de către cei puşi să aplice legea, aceşti parveniţi şi-au cumpărat, mituind alte secături corupte ce s-au situat pentru veşnicie în fruntea Asociaţiilor judeţene ale vânătorilor, mari suprafeţe de teren constituite nu se ştie de cine în fonduri de vânătoare.
Să ne amintim de acel masacru sângeros care a avut loc la Memorialul Eminescu din Ipoteşti, când zeci de câini au fost împuşcaţi sau numai răniţi chiar în perimetrul Memorialului. Pentru că acei pretinşi vânători erau în realitate şefii unor importante instituţii publice din Botoşani, ancheta Poliţiei a acoperit masacrul, declarându-l legal. În octombrie 2012, pe raza localităţii Vorniceni un grup de alţi pretinşi vânători au împuşcat cânii sătenilor chiar în faţa porţii. Din nou poliţiştii au acoperit urmele masacrului, autorii lui fiind îmbogăţiţii pe seama contrabandei cu alcool şi ţigări din zona oraşului Darabani.
Marţi după amiază, cam în jurul orei 16.00, alţi setoşi de sânge canin au comis un nou masacru la marginea satului Vorniceni. Dintr-o maşină neagră, scoţând armele pe geam, cei din interior au împuşcat cânii însoţiţi de doi tineri. Masacrul a fost comis la nici 30 de metri de borna care limita vatra satului Vorniceni.
„Câinii au fost împuşcaţi la marginea satului, lângă borna de limită a localităţii. Animalele erau însoţite de un tânăr de 18 ani şi unul de 16 ani” – mi-a explicat la telefon primarul comunei Vorniceni, Toader Leampăr.
Sesizat, prefectul a cerut Poliţiei să facă o anchetă. Ieri, poliţiştii au comunicat că masacrul a fost unul legal, autorii lui având autorizaţie de ieşire în teren să împuşte iepuri, mistreţi şi alte specii. Ce fel de poliţişti or fi fost cei care au anchetat masacrul ne dăm seama numai dacă avem în vedere că masacrul s-a comis marţi, 4 februarie, iar sezonul de vânătoare a fost închis începând cu 2 februarie, ultima zi de vânătoare legală fiind cea de sâmbătă.
Culmea, prefectul Costică Macaleţ a supervizat ancheta poliţiei fără să-şi pună problema cum poate fi legal trasul cu arma în preajma fiinţei umane şpi la margine de sat, cum poate fi legală împuşcarea câinilor şi lăsarea leşurilor la faţa locului deşi legea obligă la ridicarea imediată a acestora, cum poate fi legală ieşirea în teren cu arma după închiderea sezonului de vânătoare.
Iar ca să pozeze în fiinţă umană sensibilă la protecţia animalelor de casă, aproape izbucnind în lacrimi, Macaleţ a explicat presei cât de mult iubeşte el cânii şi ce bun prieten le este. Incontestabil că-i iubeşte dar numai masacraţi. Dacă le-ar fi iubit şi în viaţă ar fi cerut imperios poliţiştilor să-şi facă datoria şi să dea publicităţii numele autorilor masacrului de la Vorniceni din toamna anului 2012 şi de acum. N-a făcut-o, deci a pactizat cu aceşti setoşi de sânge canin care-şi împlinesc nevoia de vărsare de sânge trăgând în nişte animale de casă.
Readuc din nou în atenţia autorităţilor şi mai ales a parlamentarilor că activitatea vânătorească trebuie pusă de acord cu respectarea dreptului de proprietate. De vreme ce prin Constituţie proprietatea mea este garantată şi apărată de stat, de ce un Vasile Dabija îşi poate permite, în calitate de veşnic preşedinte al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor să facă comerţ pe seama dreptului meu de proprietate, în cazul de faţă terenul agricol.
Animalele sălbatice se hrănesc pe terenul meu iar Dabija încasează bani ca alţii să vină şi să împuşte vânatul. Ce lege le permite acestor criminali de animale să mă ameninţe pe dreptul meu de proprietate, să tragă cu arma în animalul meu de casă care mă însoţeşte?
Dacă vor să-şi împlinească dorinţa de a vedea curgând sânge, fie şi de la animalele sălbatice, corect ar fi ca eu să le pun o taxă de acces pe terenul proprietatea mea. Sau, la modul organizat, consilierii locali să impună o taxă de vânătoare pe raza comunei iar aceşti bani să fie utilizaţi în interesul întregii comunităţi.
Decât parlamentarii noştri au iniţia fdel de fel de legi tâmpite mai bine s-ar consulta cu specialiştii asupra modului în care se procedează cu vânatul în ţările Uniunii Europene şi ar iniţia o lege similară şi în România. În momentul de faţă legea după care se vânează este una făcută de Guvernul Năstase când premierul era declarat şi primul vânător al ţării, fiind tot atât de setos de sânge, poate chiar mai setos, decât criminalii de la Vorniceni. Este un punct de vedere care ar merita atenţie!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: Plutonerul Luţă
Horoscopul zilei
Rusia va încercă să impună o atmosferă de haos pe malul drept al Nistrului
Listele PSD si PNL pentru alegerile europarlamentare
numele - surpriză de pe locurile eligibile
Victor Ponta: Firmele dinamice pot fi interesate de programul prin care statul suportă jumătate din cheltuielile salariale
Poliţiştii au propus neînceperea urmăririi penale faţă de învăţătoarea Dana Blându
E oficial: Mircea Dinescu va avea emisiuni si la TVR 1, si la TVR 2
posturi păstorite de fostul coleg de platou Stelian Tănase
Liberalii beau mai mult alcool decât conservatorii
Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că urmează un “val” de cazuri de cancer
Guvernul ar putea aproba săptămâna viitoare proiectul de lege privind limitarea tranzacţiilor în numerar
Secretar de stat din Educaţie acuzat de plagiat
Radu Mazăre, urmărit penal de DNA in 3 noi dosare privind retrocedări de terenuri
Cinci companii care operau pe piata tehnicii dentare, amendate pentru înţelegeri anticoncurentiale
Premierul Victor Ponta va participa la deschiderea Olimpiadei de iarna de la Soci
Uvertura Mall: Filmele pentru perioada 7 - 13 februarie 2014
Botoşani: Teroriştii din fruntea Primăriei Botoşani
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog