Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
424
De la 07 Ianuarie 2003
123281599
pnl

Incendiile din trecut ar trebui să ne facă mai precauţi

  • 30 March 2006, 23:00
Odată cu încălzirea vremii, tot mai mulţi cetăţeni vor trece la igienizarea curţilor, grădinilor şi terenurilor agricole din câmp, distrugând prin ardere resturile furajere, ierburile uscate precum şi deşeurile. Însă, executarea acestor activităţi prezintă un risc deosebit de mare de producere a incendiilor, mai ales dacă nu se cunosc sau se ignoră regulile şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor. “Reamintim cetăţenilor că în data de 7 martie 2002, în judeţ au avut loc nouă incendii, cel mai mare fiind înregistrat în satul Bobuleşti, comuna Ştefăneşti, unde, din neglijenţa unui cetăţean care a făcut focul pentru arderea unor deşeuri pe timp de vânt şi l-a lăsat nesupravegheat, au fost distruse de flăcări trei case, 20 de anexe gospodăreşti, furaje, lemne de foc şi pentru construcţie, în valoare de peste un miliard lei vechi (la valoarea anului 2002). Pentru preîntâmpinarea unor evenimente nedorite, cetăţenii ar trebui să ia anumite măsuri înainte de executarea focului deschis”, a precizat maiorul Mihai Flămînzeanu – Mateiuc, ofiţer cu relaţii publice în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţ㠓Nicolae Iorga” Botoşani. Pentru ca botoşănenii să evite repetarea unor situaţii neplăcute din anii precedenţi, ar trebui ca arderea resturilor vegetale, gunoaielor şi deşeurilor să fie făcută doar în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite în acest sens; să nu se aprindă focuri pe timp de vânt lăsându-se nesupravegheate; şi nu în ultimul rând cetăţenii trebuie să aibă grijă ca la apropierea nopţii se stingă focurile cu apă sau prin acoperire cu pământ. (Carmen Iacob – STANCIU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Activitatea serviciului de ambulanţă neînţeleasă de oameni
Infernul drogurilor
Listele ANL au fost aprobate
Situaţia cabinetelor medicale rămâne incertă
Luna curăţeniei sub deviza - "Împreună, pentru un mediu mai curat"
Subprefecţii reiau drumul judeţului
Municipalitatea solicită sprijinul cetăţenilor pentru îngrijirea copacilor
CJ a rectificat bugetul judeţului
Arestat pentru furt şi tentativă de furt
Bărbat bătut şi lăsat să zacă pe caldarâm
Accidente în gospodărie cu urmări grave
Băgat în belea de către patron
Transport ilegal de colete
Număr constant de petiţii înaintate la Tribunal
Diversitate şi stil în repertoriul filarmoniştilor
Finalizarea procesului şi banii pentru profesori
Discuţii aprinse pe seama organigramei Teatrului Eminescu
Programe de prevenţie a delincvenţei juvenile
Zi neagră cu accidente de muncă
Urmărit penal pentru fals în acte
"Cadouri" pentru agenţii economici certaţi cu legea
Tăriceanu se declară împotriva modificării TVA
Aştept o schimbare de atitudine a PD
Imaginea crucificării lui Iisus ar putea fi eronată
BNR va pune în circulaţie noi monede de aur, argint şi tombac cuprat
S-a solicitat demisia ministrului afacerilor externe
Corupţia trebuie prevenită înainte de a fi pedepsită
Asociaţia Internaţională a Bonelor a oferit titlul de 'Bona anului' unui român
Bulgarul care a decodat alfabetul tracic este acuzat de escrocherie
Guvernul nu a renunţat la moştenirea Gojdu şi nu a cedat nimic Ungariei
Schimb de scaune liberale în CLM Botoşani
Prefectura riscă să nu recupereze o pagubă de 1,8 miliarde lei vechi
Simpatizantele câinilor comunitari au dat buzna în CL
Paradă populară a elevilor botoşăneni
Tehnicienii sunt din ce în ce mai puţini şi prost plătiţi
Luna curăţeniei bate la uşă
Prefectul şi-a dat mâna cu academicianul Theodorescu
Afacerea ghiozdanelor
Istorie a militarilor cu…ochi albaştri
Horoscop
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog