Târgul se ţine în prima duminică din lună. Atunci moţii coboară din vârfurile de munte pe cărări numai de ei ştiute şi vând ori cumpără ce se caută sau ce au ei nevoie. Meşterii în lemn, creatori de buciume de diferite mărimi, buzdugane, bastoane de sprijin, furcoaie pentru adunat fânul, fluiere de diferite mărimi şi culori, vase din lemn şi alte piese necesare într-o bucătărie. îşi aşează marfa de-o parte şi de alta a drumului.
Toată lumea se plimbă de la o tarabă la alta, admiră dacă este turist sau cumpără dacă este localnic şi are nevoie de vreun obiect gospodăresc. N-o să vedeţi la vânzare lacăte sau zăvoare de uşi sau porţi. Moţii nu-şi încuie uşa şi nici poarta când pleacă de acasă. Ei pun un băţ în uşă sau la poartă iar musafirul ştie că stăpânul nu este acasă şi nu intră. Dacă băţul îl anunţă, prin poziţia sa, că stăpânul vine îndată, vizitatorul intră, se aşează pe banca din curte sau pe treptele scării de la casă şi aşteaptă.
La Târg n-am scăpat să nu cumpăr un fluier şi un cuţit şmecher, cu sistem de iluminat pentru tăiatul pe timp de noapte. M-am întâlnit cu moş Codin, un moţ cunoscut din anii anteriori când am cutreierat Apusenii, acum aproape la 80 de ani. De asemenea am dat nas în nas şi cu meşterul popular Huţu, cel care are atelier de lucrat în lemn şi un muzeu etnografic propriu ascuns undeva prin pădurea de la poalele Vârfului Curcubăta.
Eram cineva, aveam cunoştinţe printre moţi, eram cunoscut şi lăudat pentru reportajul realizat cu doi ani în urmă. Am râs, am glumit şi i-am invitat la o bere. Ne-am aşezat pe nişte butuci de lemn, în faţa unei alimentare, iar patronul ne-a servit cu bere. Am discutat despre una alta, numai politică nu. Pe moţi nu-i interesează politica şi habar n-au ce se întâmplă prin ţară.
Toată grila vieţii lor este să aibă o drujbă, un gater în adâncul pădurii de brazi, să taie brazii bătrâni să-i facă scândură şi să se roage la Dumnezeu să nu cadă bradul peste ei sau să se rostogolească şi să le rupă vreun picior. Ei trăiesc de pe urma tăiatului de brazi şi n-au alte venituri.
M-am plâns că slănina, clisa cum spun ei, se vindea cu 20 lei kilogramul. Acum doi ani era mai ieftină. Moş Codin s-a oferit să ne vândă la 10 lei kilogramul, dar să-i călcăm în bătătură. N-am mai ajuns la el. Stă dincolo de muntele unde ne aflam noi şi ne-a fost peste mână să-l vizităm. Am plecat fără a mai cumpăra clisă de la moţi.
După berea băută ne-am dus la ceea ce moţii numeau terasă să bem o cafea. Pe una din bănci era o traistă de moţ. Ne-am aşezat mai deoparte, crezând în sinea mea că traista a uitat-o cineva. N-a durat mult şi din bar a ieşit un moţ ca bătrâior, a lărgit gura la straiţă şi a luat dintr-o pungă ceva bani. Apoi a pus punga în traistă şi a intrat din nou în bar. Am rămas fără grai.
Mi-au explicat moţii că pe la ei nu se fură. Şi mâine dimineaţă traista va fi tot acolo. În sinea mea mă gândeam la ţiganii noştri din Botoşani. Ce chilipir ar fi pe ei să dea iama prin Ţara Moţilor. Numai că moţii n-au printre ei ţigani şi nici nu-i primesc. Dacă apare vreo unul va pleca imediat, bucuros că a scăpat numai cu o morală zdravănă. Moţii sunt grei la pumn.
Pe la amiază ne-am retras la pensiunea lui Calistru, care ne aştepta pentru masa de prânz. Pregătise borş moldovenesc, cu stârlici, adică cu bulgări de grăsime deasupra, având aduse de la Botoşani mai multe găini de curte tăiate şi congelate. Să tot mănânci un astfel de borş, gătit ca pe vremea bunicii. Aerul ozonat de afară, mirosul puternic de brad, păhărelul de ţuică de Rădeni băut înainte ne-a făcut să golim repede castronul şi să mai cerem.
Cum să nu mai ceri, când pe ochiul cel mare al plitei trona ditamai oala de vreo 15 l. Căci Nadia, nevasta lui Calistru, făcuse borşul la cuptoraşul de afară, la foc molcom de lemn de brad şi fag, fiert pe îndelete. A învăţat de la moţi să facă totul cu calm, agale şi fără grabă că, oricum, soarele va răsări şi a doua zi. După prânz eu m-am dus la plajă, în spatele pensiunii, pe o coastă de munte iar colegul a rămas pe terasă, la taifas cu Calistru. A doua zi urma s-o luăm pe alte cărări de munte.
Va urma