Este ştiut de toată lumea că din ianuarie 1990, ţăranii au luat cu asalt grajdurile CAP-urilor, construite să reziste cel puţin o sută de ani, pe care le-au demolat bucată cu bucată. Acum, să construieşti un asemenea grajd te costă zeci de miliarde de lei şi nici n-ar fi rentabil. Nici vacile, supuse în vremea CAP urilor unui drastic regim de înfometare, nu mai sunt aceleaşi. Totul s-a schimbat în viaţa crescătorilor de animale, s-a europenizat, cu avantaje şi dezavantaje pentru ei şi noi.
SAPARD-ul să trăiască!
În judeţul nostru fermele de vaci au început să răsară ca ciupercile după sezonul ploios. Despre ferma ce-o construieşte suceveanul Petru Măgureanu din Pojorâta în zona Ripicenilor am scris. De atunci, adică din februarie, când a fost publicat reportajul nostru, ferma este aproape de finalizare, mai ales că termenul stabilit prin contractul de finanţare SAPARD este 30 noiembrie 2008. Valoarea investiţiei depăşeşte un milion de euro, iar ferma pare a fi printre cele mai mari din judeţ.
O altă fermă de vaci, ce-i drept de mai mică capacitate, se ridică deasupra dealului Strahotin, comuna Dângeni. Aurelian-Damian Moscalu, locuitor al satului Dângeni, a întocmit un program şi l-a depus la SAPARD Iaşi pentru a obţine o finanţare în vederea înfiinţării unei ferme de vaci. I s-a aprobat o finanţare în limita a 100 mii euro, iar ferma trebuia finalizată la 30 iunie 2008. N-a reuşit, pentru că a fost încurcat de către cei de la E.ON, care nu l-au racordat la reţeaua electrică în timpul oportun. Oricum, se lucrează de zori, iar până va veni zăpada clădirea fermei va fi gata.
La Cristeşti, un alt întreprinzător a pus de-o fermă de vaci. Constantin Peţenchea este în prag de finalizare a unei ferme cu o capacitate de 20 vaci. Vacile le va aduce în cursul acestei luni din Austria, şi-l va costa 2000 euro bucata. Socoteala afacerii sale este bine gândită. În medie, pe zi, va obţine de la o vacă minim 30 litri lapte. Iar laptele îl va preda a fabrica din Vatra Dornei, la preţul de 1 leu/litru. Lunar, va realiza un venit de cel puţin 20 mii lei, adică 200
milioane lei vechi. De precizat că toate aceste trei ferme au ridicat grajduri din materiale uşoare, bune izolatoare pe timp de iarnă, sunt dotate cu apă curentă şi cu fosă pentru colectarea dejecţiilor. Totul este la standarde europene, pentru că altfel n-ar fi primit finanţarea.
Prin judeţ se ridică şi alte ferme, dar m-am oprit la aceste trei, pentru că am văzut cu ochii noştri cum se lucrează. Ţăranii, cei care au rămas la stadiul de vacă în staul, sunt de părere că vacile austriece dau lapte mult, dar nu-i sănătos. Alt gust şi altă grăsime are laptele muls de la vaca care a păscut iarbă, i s-a dat buruian şi alt nutreţ verde. Este mai sănătos şi pentru copilul mic. În ce priveşte laptele muls în cantităţi de zeci de litri de la o singură vacă, ţăranii zic că-i un lapte obţinut printr-o alimentaţie forţată, şi-i tot atât de nociv pentru organism cum sunt fructele şi legumele modificate genetic. Una-i să muşti dintr-o roşie coaptă la soare şi alt gust are cea coaptă la comandă genetică. Din acest punct de vedere cred că ţăranii au dreptatea lor.
Terenul, o afacere imobiliară prosperă
Dacă fermierii zootehnişti prin curaj şi încep să se dezvolte, cei agricoli se confruntă cu probleme greu de învins. În primul rând că motorina, chiar şi subvenţionată de stat, costă mai mult decât în statele membre ale Uniunii Europene. Guvernul nostru ne bagă în faţă cerinţele europene ori de câte ori ne mai blagoslovesc cu vreo taxă sau impozit, dar când vine vorba să ne acorde drepturile care ni se cuvin de pe urma aderării la UE, aplică politica struţului.
Greva de ieri a agricultorilor este gestul disperat la fermierilor agricoli, care nu mai fac faţă costurilor de întreţinut un ha de cultură, pe la noi subvenţiile agricole devenit tot mai mult amintiri. În lipsa unei politici agricole coerentă şi capabilă să absoarbă fondurile europene, fermele agricole îşi desfăşoară activitatea sub spectrul falimentului, iar numărul arendaşilor care nu se pot achita de obligaţiile contractuale este tot mai mare.
Pe acest fond de criză agrară s-au dezvoltat afacerile imobiliare cu pământ. Persoane cu bani, cumpără sute de ha de teren de la cei care nu mai au vlagă financiară să-l lucreze, iar preţul este cam acelaşi prin întreg judeţul, fără a se ţine prea mult seamă de categoria solului. La Mileanca, o societate cumpără pământ cu 2500 lei/ha, iar publicitatea şi-o
face chiar pe peretele primăriei, pentru a da o notă de credibilitate tranzacţiei. Desigur, bannerul (foto 1) a ajuns pe peretele primăriei cu sprijinul contabilei Elena Carcea, o afaceristă de prim rang, implicată în multe ilegalităţi, dar care a ştiut să iasă basma curată de fiecare dată. Acelaşi preţ îl oferă un cumpărător din zona Călăraşi şi Răuseni. Cumpărătorul de la Gulioaia este mai darnic. El oferă 3000 lei/ha, pentru că în zonă italienii au ridicat preţul (foto 2).
De cele mai multe ori numele real al cumpărătorului rămâne, din raţiuni încă neştiute, anonim. Cei care cumpără, persoane fizice sau juridice, au în spate pe cineva cu bani mulţi, de vreme ce cumpără sute de ha de teren arabil, dar şi fâneţe. Astfel de investiţii nu sunt întâmplătoare. Probabil că cei în acuză au acces la nişte informaţii care încă n-au devenit publice şi care le asigură afaceri imobiliare extrem de profitabile, asigurându-le îmbogăţirea pe seama micilor proprietari de terenuri.
Unde nu-i cap, vai de picioare!
Ţăranii s-au obişnuit de câţiva ani buni să nu mai aibă încredere în cei de la Direcţia Agricolă. În primul rând că foştii specialişti în agricultura socialistă s-au deprofesionalizat. Nu cunosc limba engleză, aşa că n-au acces la documentarea privind condiţiile europene de desfăşurare a agriculturii, ca să poată da sfaturi calificate ţăranilor. Cei de la Consultanţa agricolă de la nivel de comună sunt şi mai ignoranţi în materie de agricultură europeană. Simpla lor activitate constă în a centraliza nişte date şi a le transmite la judeţ, fără a şti la ce folosesc acele informaţii. Majoritatea celor de la Consultanţă sunt ingineri depăşiţi profesional, nişte ţuicari dezorientaţi, care umblă bezmeteci pe holurile primăriei pentru a prinde un ţăran de la care să stoarcă de-o ţuică.
Despre accesarea programelor cu finanţare europeană nici nu poate fi vorba de vreo consultanţă. Iar firmele specializate în întocmirea programelor pe agricultură sunt foarte puţine şi necunoscute ţăranilor. Normal, Direcţia Agricolă trebuia desfiinţată demult. Nu-i decât o instituţie de întocmit statistici, şi acelea inutile. Iar la Centrele de consultanţă agricolă să fie angajaţi tineri, cunoscători de engleză, absolvenţi ai unor cursuri de specializare pe accesarea programelor, capabili să transmită informaţia de la nivel ministerial la ultimul ţăran.
Greva de ieri a fermierilor agricoli şi ţăranilor este un început de revoltă socială de care Guvernul Tăriceanu va trebui să ia seamă, pentru că nu-i departe vremea când va trebui să dea seamă.
(Ioan Rotundu)
