Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Editorial
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Reportaje
Pamflet
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
3550
De la 07 Ianuarie 2003
123302692
pnl

Parada militară a trezit patriotismul în inimile botoşănenilor

  • 30 November 2014, 23:00
Sute de botoşăneni au fost prezenţi ieri, de Ziua Naţională, în Centrul vechi, pentru a lua parte la manifestările prilejuite de acest eveniment măreţ. Oficialităţile au venit de asemenea în număr foarte mare, pentru a cinsti memoria eroilor cu o coroană sau un salut pios.
Printre ştabi s-au regăsit prefectul Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, numeroşi directori de deconcentrate, senatori şi deputaţi. Primii menţionaţi au rostit scurte alocuţiuni mobilizatoare, nu înainte ca un sobor numeros de preoţi să oficieze o slujbă de comemorare şi să înalţe rugăciuni. „Să nu uităm că noi, generațiile prezentului, în fiecare zi, avem datoria de a construi România de mâine. Să fim, așadar, mai buni unii cu alții, să ne ajutăm semenii, să ne îndeplinim sarcinile corect și prompt, pentru că de fiecare dintre noi și de toți împreună, depinde ridicarea neamului românesc. Români de toate vârstele, bucurați-vă de sărbătoarea noastră a tuturor, aduceți-vă aminte cu pioșenie de eroii noștri, fiți mândri de semenii noştri care au arătat și încă arată întregii lumi valorile acestei țări. Să fiți sănătoși, să vă împliniți dorințele alături de cei dragi și să vă bucurați în pace de sărbătorile iernii ce stau să vin㔠a rostit prefectul Costică Macaleţ. După ceremonia de depunere a coroanelor, botoşănenii prezenţi au avut posibilitate să guste din fasolele cu cârnaţi pregătite de autorităţi, după ce s-au hotârât şi s-au răzgândit de câteva ori în ultimele două săptămâni, existând posibilitate ca tradiţionala mâncare să lipsească. O mie de porţii de fasole şi o sută de litri de vin au fost mai mult decât suficiente pentru mulţimea care s-a aşezat liniştită la rând pentru onora tradiţia. La amiază pe strada Cuza Vodă se adunaseră deja câteva mii de botoşăneni ca să urmărească parada militară, o acţiune inedită, care făcut mulţime să aplaude frenetic. Parada militară a cuprins armament, tehnică militară și echipamente speciale de intervenție aparținând Ministerului Apărării Naționale. După paradă, copiii au avut parte de o surpriză, acestora oferindu-se posibilitatea să se plimbe prin oraș cu autospecialele. De la manifestările organizate în cest an la Botoşani nu au lipsit incidentele. În timpul alocuţiunilor rostite de oficialităţi, dorohoinul Ion Domonco ridicat o pancartă chiar în spatele preşedintelui Florin Ţurcanu şi a celorlalţi şefi de la judeţ, cu un conţinut deloc nepotrivit raportat la eveniment: ,,Români! Fiţi laşi, slugarnici şi linguşitori în continuare! Dormiţi în pace! Mafia lucrează pentru voi!,,. Jandarmii l-au îndepărtat fără probleme, însă Domonco reuşise să agite spiritele. (Liana Anuţei)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Klaus Iohannis, mesaj de Ziua romanilor de pretutindeni
Vom cladi impreuna acel loc in care ne vom bucura sa traim, nu din care vom fi tentati sa plecam
Rusia si-a intensificat exercitiile militare in Transnistria
Geoana despre PSD: Reputatia noastra ca partid este mai rea decat oricand in urma acestei campanii
Strigăt către Ţară!
Dunamica economiei: Hincă primeşte premiul Academiei Române
Ioan Rotundu
Presa-n gura lu' Rotundu: Emisiunea din 28.11.2014
Lumea lu' Rotundu: Duşmancele
Bancul zilei: Doar pentru românii deştepţi
Horoscopul zilei
Raspunsul lui Klaus Iohannis la scrisoarea deschisa adresata de un grup de intelectuali dupa zvonurile privind numirea lui Dan Mihalache la Cotroceni
Raman credincios promisiunilor si angajamentelor pe care mi le-am luat fata de romani
Ziua Naţională a Ţării mele, zi crucială
Ioan Rotundu
Botoşani/Lişna: Masacru bovin comis de animale sălbatice
Prefectul judeţului mulţumeşte pentru mobilizarea de Ziua Naţională
Măsuri pentru eventuale situaţii de criză generată de anotimpul rece
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog