Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Sport
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
3708
De la 07 Ianuarie 2003
123200011
pnl

Necazurile dorohoienilor nu se mai termină

  • 10 September 2010, 23:00
Conducta de 400 de milimetri care alimentează municipiul Dorohoi a suferit o avarie ce a fost remediată, ieri, de către specialiştii de la SC Apa Grup SA. În speţă a apărut o ruptură pe segmentul de conductă de sub Bulevardul Victoriei, la intersecţia cu strada Iulia Ioniţă, motiv din care noaptea trecută la ora 2 a fost oprit transportul şi, implicit, furnizarea apei.
Dată fiind locaţia avariei, au fost afectaţi locatarii din circa 20 de scări de bloc şi câteva zeci de case din zonă. După golirea conductei, echipele de intervenţie au demarat reparaţiile şi procurarea pieselor necesare. „În jurul orei 17.00, ultimele suduri au fost finalizate, motiv pentru care am putut să dăm drumul din nou la apă în conductă. Mai durează maxim două ore până ce toţi consumatorii vor avea apă la parametri normali”, a declarat inginerul Traian Huţuleac, directorul sucursalei
Dorohoi-Darabani a SC Apa Grup SA. Costurile intervenţiei solicitată de avaria de pe conducta de polietilenă au fost de circa 10.000 de lei şi au fost suportate de operatorul de apă, pentru ca disconfortul dorohoienilor să fie cât mai mic. Pentru că artera de alimentare cu apă este în garanţie, fiind montată în cadrul prelungirii Programului SAMTID, în perioada următoare se va trece la recuperarea sumei de la firma care a executat lucrarea, urmând să se analizeze şi motivele din care a apărut avaria. (Lavinia Preda)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Program Tv SOMAX, sâmbătă şi duminică
Horoscop
Locuinţă aprinsă de un frigider aflat sub tensiune
13 Septembrie 2010 – Ziua pompierilor din România
Partidă de zece puncte la Frumuşica, meci de infarct la Suliţa
Viişoara, prima bibliotecă din Botoşani care inaugurează serviciul Biblionet
Comunicat de presă - FSLI
Un nou plebiscit ar trebui să vizeze modificarea Constituţiei
Agentul rus Valeriu Pasat pune in pericol securitatea nationala a Basarabiei
Cum au utilizat procurorii codul IMEI în interceptările telefonice în dosarul Vântu - Popa
Poliţia Română neagă că a tras asupra câinilor lui Sorin Ovidiu Vântu
la percheziţia de joi dimineaţă
ANAF vaîinfiinţa o structură specializată pentru impozitarea persoanelor cu venituri foarte mari
Berceanu: M-am gândit că aş putea fi arestat
cum bănuiesc că se gândesc toti primarii, miniştrii
Guvernul britanic scoate mobila veche la licitaţie pentru a strânge bani
Un politician german a demisionat din cauza Poloniei
"Naşul" Adrian Rascu, condamnat la 10 ani de închisoare în Franţa, a fost arestat de poliţia spaniolă
Silviu Prigoana vrea o presă controlată de politic
Contestaţiile la Bac au aruncat Botoşanii pe penultimul loc la nivel de ţară
Anul şcolar începe cu o criză de combustibil pe la iarnă
Conform nstatisticii CAS botoşănenii sunt tot mai sănătoşi
Spitalul judeţean se sufocă sub procese
Florin Ţurcanu presimte sfârşitul carierei sale politice
serviciile funerarvor fi suportate de ex-senatorul Dinu Secrieru
Renate Weber va deschide un cabinet parlamentar la Botoşani
Ţurcanu instigă primarii la nesupunere faţă de autorităţile statului
Vine Crin Antonescu
Atenţie, Termica umple instalaţiile!
Jandarmii la datorie!
Infractor tupeist şi social-democrat pur sânge
Bancul zilei: Prostia la români
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog