Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Horoscop
Umor
Reportaje
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
7435
De la 07 Ianuarie 2003
123209753
pnl

Parlamentarii noştri au chiulit la greu

  • 29 January 2008, 23:00
Un raport privind activitatea parlamentarilor în sesiunea din toamna anului trecut, remis redacţiei noastre de către Institutul de Politici Publice Bucureşti, ne-a edificat cum şi cât a muncit fiecare din cei zece parlamentari de Botoşani.
Chiulangii şi disciplinaţi
În ce priveşte prezenţa la lucrările în plen sau pe comisii, cel mai mare chiulangiu este deputatul democrat Radu Drăguş. Prezenţa sa la vot în plenul lucrărilor a fost de 50% din întreaga sesiune parlamentară de toamnă. Îl urmează senatorul PSD Răzvan Theodorescu cu 54% şi Cătălin Buhăianu cu 59%. Cei mai disciplinaţi parlamentari în privinţa prezenţei la vot este senatorul Mihai Ţâbuleac cu 96% şi deputatul Mihai Mălaimare cu 93%. În ce priveşte loialitatea în a acorda votul în interesul partidului, cel mai loial este cu 99% deputatul PNL Mihai Mălaimare urmat de colegul Liviu Câmpanu cu 98%. Cel mai puţin loial partidului s-a dovedit a fi senatorul PSD Răzvan Theodorescu cu 78%.
Pe deputatul democrat Cătălin Buhăianu trebuie să-l mai încondeiem că este cel mai indisciplinat parlamentar în ce priveşte prezenţa la lucrările din comisii. Din 38 de şedinţe, la 12 a lipsit nemotivat.
Între lenevie şi chef de muncă
Cu privire la activitatea parlamentară, cei zece se prezintă extrem de pitoresc. Unii sunt de o lenevie cronică, alţii, cu mai mult simţ de răspundere, s-au înhămat la treabă. Cel mai slab indicator la care parlamentarii ne fac de râsul ţării este cel al „Interpelărilor”. La acest capitol, activitatea celor trei senatori de Botoşani: Mihai Ţâbuleac, Răzvan Theodorescu şi Gavrilă Vasilescu este zero. Adică n-au avut de interpelat pe nimeni, problemele judeţului nostru nefiind demne de a intra în atenţia demnitarilor şi a membrilor Guvernului Tăriceanu.
La deputaţi, Drăguş are 2 interpelări iar Macaleţi şi Mălaimare câte 6. De departe, cel mai bătăios în interpelări este deputatul PRM Ştefan Baban, cu un număr de 78.
Indicatorul cel mai comod de realizat este cel al „Iniţiativelor legislative”. Stai pe scaun şi eşti întrebat de colegul de alături dacă nu vrei să semnezi în susţinerea unui proiecte de lege. Semnezi, iar cei care răspund de evidenţa activităţii tale te bifează că ai desfăşurat o activitate. Şi la acest indicator cel mai harnic este tot Ştefan Baban, cu 35 de semnături. Îl urmează Liviu Câmpanu cu 23 de iniţiative. Codaşi sunt doi deputaţi PSD, respectiv Costică Macaleţi cu 4 semnături şi Doina Dreţcanu cu 9.
Mai există un indicator de evaluare a activităţii numit „Declaraţii politice”. Nici aici nu se cere mare filozofie. Papagal să ai. N-are papagal deputatul Drăguş, care n-a avut de făcut nici un fel de declaraţii. Buhăianu s-a molipsit de la şef, dar tot a făcut 3 declaraţii. Codaşi sunt şi senatorii Theodorescu şi Vasilescu.
Din nou constatăm, cu o oarecare surprindere, că cel mai tare parlamentar în declaraţii este Ştefan Baban, cu un număr de 81. La mare distanţă, cu doar 47, în urmează deputatul social-democrat Costică Macaleţi.
Fruntaşi şi codaşi
Prin transformarea cifrelor care reflectă activitatea pe indicatorii de calitate în puncte, la care am adunat punctele procentuale realizate prin prezenţa la vot şi loialitate faţă de partid, a rezultat o situaţie interesantă. Cel mai harnic parlamentar de Botoşani este deputatul PRM Ştefan Baban cu cele 350 de puncte adunate. Îl urmează social-democrata Doina Dreţcanu cu 243 de puncte şi liberalul Liviu Câmpanu cu 242 de puncte.
La extrema cealaltă, adică cei mai neproductivi parlamentari îi avem pe senatorul social-democrat Răzvan Theodorescu (foto 1) cu 150 de puncte şi deputaţii democraţi Radu Drăguş cu 166 puncte şi Cătălin Buhăianu cu 205 puncte.
Stau la mijloc, dar fără o activitate deosebit de laborioasă: senatorul conservator Gavrilă Vasilescu (210), liberalul Mihai Mălaimare (235), social-democratul Costică Macaleţi (238), senatorul independent Mihai Ţâbuleac (237).
Dacă este să încadrăm activitatea celor zece parlamentari din Circumscripţia electorală Botoşani între cea a parlamentarilor din celelalte circumscripţii ale ţării, atunci ai noştri se situează pe undeva în partea de jos a clasamentului. (Ioan Rotundu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Concluziile anchetei privind masacrul canin de la Ipoteşti
Legea arhivelor în dezbatere publică
Elevii şi cadrele didactice ar putea beneficia din acest an de laptopuri
Comentariul comentariilor (XXXVII)
(Ioan Rotundu)
Cea de a 25 ediţie a Festivalului „Mărţişor Drohoian” este încă incertă
Lozneanu a primit răsplată de la conducerea centrală PC
50 de primari îşi fac drum prin Europa
Teatrul vrea să pună în valoare Grădina de vară
CJ angajează un important fond de rulment
Primarii riscă să devină ţapi ispăşitor în eşuarea Programului SAMTID
Neatenţia la volan
Încă trei prime de directori au fost dezvăluite
Accident auto cu vătămări corporale
Horoscop
Întrebare şi răspuns la radio Erevan
Acum, că şi-a pierdut funcţia, Huţuleac răbufneşte
CryoSeal în Spitalul Judeţean
Liberalii au trimis-o pe democrata Huţuleac la… plimbare
Preoteasa a decretat: Nu, alocaţiei pentru cei peste 18 ani
Zvetlana Preoteasa s-a lăsat aşteptată la Botoşani
Program TELE’M Botoşani, miercuri, 30 ianuarie
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog