Întrebări cu şi fără răspunsuri în Săptămâna Patimilor

Intrăm în Săptămâna Mare oarecum împăcaţi. În primul rând, după mai mulţi ani de statalism antinaţional, am avut un 27 martie al Unirii Basarabiei cu România mai relaxat, mai luminos, mai divers, pe alocuri arţăgos chiar. S-a simţit ambiţia tinerilor de a epata întrun gest de triumf de-asupra ultimului regim comunist din Europa, răpus chiar de ei.
Dacă ne amintim de anul trecut, anume la 27 martie oficialităţile comuniste, prin gura de şarpe a serviciului de securtitate, au strecurat prima doză de otravă propagandistică precum că trimiţând studenţii basarabeni acasă, România pregătea o lovitură de stat după 5 aprilie. În consecinţă Prutul a devenit un zid de netrecut şi, întradevăr, nu a fost trecut de mulţi dintre ei. În 2010 studenţii nu numai că au trecut liber Prutul descătuşat de sârma ghimpată, dar au manifestat liber, asistaţi de poliţie, peste tot unde au dorit. Şi nu s-a întâmplat nimic.
Chiar dacă în ziua de 27 martie la Chişinău s-a aflat şi doamna Roberta Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor a Parlamentului României - reprezentanta oficialităţilor române - care, împreună cu omologul ei, Mihai Ghimpu a participat la mai multe evenimente dedicate aniversării Unirii, a manifestat şi o bună parte a studenţimii basarabene care studiază în România, au fost activi şi unioniştii basarabeni, de la cei moderaţi până la cei mai radicali, vede lumea, nu s-a produs nici o lovitură de stat şi nici pogromuri.
Deşi toate lucrurile au fost spuse pe nume şi toate emoţiile au fost exprimate la cele mai înalte note şi cu mult nerv. Iată că Republica Moldova nu a dispărut de pe hartă şi nici lupul nu a mâncat-o. De ce? - ne întrebăm. Pentru că în această compoziţie mortală, în viziunea de anul trecut, de azi şi de totdeauna a comuniştilor, lipseşte detonatorul - sperietoarea bolşevică, ideologia stalinistă, dihonia imperială, cea care de sute de ani are în grijă dezintegrarea naţiunii române.
A lipsit la nivel oficial, de stat, am în vedere, pentru că în instituţiile care aparţin lui Voronin propaganda apocaliptică pe tema Unirii s-a revărsat din abundenţă şi de această dată. Ne întrebăm încă o dată, până când, de îndată ce acest balaur propagandistic xenofob a fost născut, crescut şi hrănit din furtişag?
În rândul al doilea, după o perioadă de dezbateri aprinse şi pline de controverse care au încălzit până la limite periculoase mecanismele ce răspund de funcţionalitatea Alianţei pentru Integrare Europeană lucrurile s-au clarificat: alegerile anticipate sunt ca şi făcute. Nu acum, peste un an, dar sunt de ne-evitat, ca şi o modificare a Constituţiei, fie ea şi simplă. A fost importantă şi deosebit de utilă, fapt care se va vedea mai pe urmă, munca Comisiei de reformă constituţională şi însăşi discuţia pe subiectul Referendumului constituţional.
Pentru că toate acestea au scos în evidenţă un imperativ vital, cel al modernizării Republicii Moldova. Ceea ce ar însemna, cu alte cuvinte europenizarea, ori desovietizarea Republicii Moldova. Este acum obiectivul numărul unu al Alianţei şi liantul care trebuie să ţină în viaţă această ecuaţie eterogenă, atipică de guvernământ.
În urma fricţiunilor, uneori dureroase, dar inerente, pe marginea alegerilor anticipate şi a referendumului, Alianţa, ca entitate politică responsabilă de actul guvernării şi de consecinţele ei, poate să adopte o altă motivaţie a existenţei sale de până acum. Nu frica faţă de Voronin şi de revenirea la guvernare a Partidului Comuniştilor trebuie să fie garantul existenţei AIE, ci imperativul modernizării, europenizării societăpţii noastre.
Cum? Prin înlăturarea tuturor ruinelor economico-juridice şi instituţionale lăsate de fosta guvernare comuniştă, reformarea justiţiei şi aducerea în faţa legii a tuturor celor care au prejudiciat statul şi au abuzat de funcţiile lor, la prima etapă. Ea va cuprinde perioada de până la alegerile anticipate din anul viitor. Prin adoptarea unei noi Constituţii şi sincronizarea eşalonată a standardelor de viaţă ale cetăţenilor Republicii Moldova cu cele ale Uniunii Europene, la etapa a doua.
Aceasta va începe imediat după alegerile anticipate din 2011 şi atingerea scopurilor ei depinde foarte mult de rezultatele scrutinului. Iată de ce, dacă ar fi să analizeze cu suficentă clariviziune perspectiva sa, Alianţa este condamnată să reziste în faţa disensiunilor intestine, trebuie să îşi consolideze capacităţile de comunicare interne şi cu societatea, să fie mai perseverentă, mai incisivă, dacă vreţi, în îndeplinirea actului de guvernare. Asta o vrea societatea, dar şi comunitatea europeană din câte s-a putut vedea săptămâna trecută. Aşa că în săptămâna mare păşim oarecum împăcaţi, hotărâţi să ne curăţim de păcatul disperării, de care mai suferim.
Un lucru apărut de curând pe agenda opiniei publice ne trezeşte nedumerirea: patimile după un alt referendum pe problema predării obligatorii a religiei în şcoli, idee promovată cu suspectă tenacitate şi perseverenţă de Valeriu Pasat, fostul şef al SIS-ului nostru şi actual consultant şi colaborator al unor structuri ale Federaţiei Ruse. Insistenţa cu care o face şi calitatea echipei cu care s-a angajat în această campanie stărneşte sumedenie de întrebări.
De ce, de exemplu, Pasat, cel care până acum nu a fost bănuit de mare ortodoxism? De ce acum, când societatea noastră a ales să meargă în Europa? De ce religie obligatorie? De ce referendum, care sună o provocare, ca un ultimatum, ca un atac al unui pâlc de tancuri? De ce în parteneriat cu Mitropolia Moldovei a Bisericii Ortodoxe Ruse, cea care a colaborat strâns cu Partidul Comuniştilor, care a făcut propagandă comunistă în biserici, cea care încă nu şi-a turnat cenuşă pe cap pentru acest cumplit păcat? De ce toate acestea, domnilor misionari de speţă nouă?
Dacă sunteţi sinceri în pornirile dumneavoastră evlavioase şi doriţi să vedeţi cum trebuie să se procedeze în privinţa acestui subiect extrem de sensibil, vă facem o trimitere: vă rugăm să mergeţi la Liceul Prometeu, din capitală, şi vă veţi convinge cum poate fi organizată munca de predare a religiei: cu har, cu multă bunăvoinţă şi profesionalism, fără impuneri, fără campanii, fără referendumuri. Şi, cel mai important, cu sinceră credinţă în Bunul nostru Dumnezeu şi cu grijă mare faţă de copii care trebuie să crească nu niște mutanţi, ca pe vremurile de adineaori, ci continuatori destoinici şi cu demnitate ai neamului nostru.
Romanian Global News