Vor urma apoi şedinţele de repartizare pentru suplinitori calificaţi şi necalificaţi. Posturi neaşteptate de multe au rămas vacante pentru învăţători şi educatori, pentru profesori de fizică şi chimie, pentru profesori de matematică şi chiar pentru limbi străine. Repartizarea pe posturi pentru suplinitori se va face la începutul lunii septembrie.
Aproape 500 de posturi vor fi disponibile pentru detaşări şi supliniri. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean susţin că dacă la şedinţa pentru detaşări absolvenţii de facultăţi neacreditate, din acest an, printre care şi cei peste 30 de absolvenţi de la USH, nu vor fi admişi, în schimb le este deschisă calea de a ocupa posturi de suplinitori în învăţământ, iar până la anul nu se ştie care va fi atitudinea Ministerului Educaţiei faţă de ei, dacă vor fi admişi sau nu la examenul de titularizare din 2010. (Doina Marcu)








