În perioada 24 26 ianuarie s-a desfăşurat la Cluj al treilea seminar interinstituţional privind dezvoltarea şi implementarea unui sistem de identificarea şi referire a victimelor traficului de fiinţe vii în România. Seminarul a fost organizat de misiunea în România a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) cu sprijinul UNICEF şi a Institutului Naţional al Magistraturii. Proiectul s-a bucurat de finanţarea Agenţiei Canadiene de Dezvoltare Internaţională, Ambasada Marii Britanii la Bucureşti şi a Biroului pentru populaţie, refugiaţi şi migraţie din cadrul Departamentului de Stat al SUA. Seminarul a fost structurat pe cinci teme, toate vizând îmbunătăţirea prevenţiei acestui flagel. Cu această ocazie au fost puse la dispoziţia formatorilor mai multe materiale. Un accent deosebit s-a pus pe campaniile de prevenire. Discuţiile s-au axat pe modul de organizare şi atitudinea necesară în vederea atingerii scopului propus. A fost prezentată cu titlu de noutate şi Hotărârea Guvernului nr. 1584 / 8 decembrie 2005 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Prevenire a Traficului de Persoane şi Monitorizare a Asistenţei acordate Victimelor Traficului de persoane, în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Aceasta a devenit opţională începând cu 1 ianuarie 2006, fiind formată din 8 compartimente regionale. În ceea ce priveşte regulamentul de funcţionare şi organizare acesta va fi elaborat de agenţie în 30 de zile de la data la care devine operaţională ,a declarat reprezentanta Serviciului de protecţie a victimelor şi reintegrare a infractorilor Botoşani, Luminiţa Graur. (Dumitriţa AILOAE)