Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Mondene
Comentarii
Religie
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
22948
De la 07 Ianuarie 2003
123244016
pnl

Vor înapoi şefi peste codri

  • 13 January 2009, 23:00
Bătălia pentru ocuparea posturilor de şefi pe la instituţiile locale ale statului generează multe surprize, dar şi acţiuni inedite. De exemplu, s-a zvonit că PSD-ul ar repune în funcţia de şefi la Direcţia Silvică Botoşani vechiul cuplu Rusu – Andronache, cel acuzat că a devalizat în perioada 1993 – 1999 şi 2001 – 2005 pădurile judeţului după cum le-a fost vrerea.
Cel puţin aşa au fost formulate acuzaţiile asupra lor în perioada când PNL-ul, ajuns la putere, voia să-i schimbe din funcţie, iar cuplul nu s-a dat dus decât numai în urma unor îndelungate şi costisitoare procese. Cine îşi mai aminteşte, la un moment dat Direcţia Silvică Botoşani, în cursul anului 2005 avea două conduceri paralele. Se pare că cei care-şi amintesc de acest episod sunt mulţi, de vreme ce au apărut multe, şi îmbelşugate la pagini, reclamaţii.
Astfel de reclamaţii au primit recent Mihai Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani şi Constantin Conţac, vicepreşedinte, înregistrate la secretariatul instituţiei sub nr. 159/8.01.2009. Reclamaţia este practic un rechizitoriu al abuzurilor comise de Gheorghe Rusu, director şi Viorica Andronachi, contabil şef în perioada cât s-au aflat în fruntea instituţiei.
Celor doi li se reproşează că în loc să fi achiziţionat maşini şi utilaje pentru producţia silvică, au dezvoltat proiecte în construcţii cu destinaţie de sedii administrative. Iar odată cu ridicarea acestor sedii s-au ridicat şi vilele proprietate personală ale lui Rusu şi Andronache. Însă gravitatea cea mai mare a faptelor comise este că s-au făcut exploatări de masă lemnoasă selectivă, adică numai esenţa de calitate, ceea ce a dus la slăbirea drastică a potenţialului de valorificare a pădurilor şi în viitor. Dealtfel, când s-a trecut la aplicarea programului intitulat „Amenajament Decenal”, plan de lucrări silvice şi exploatare a lemnului pe o perioadă de zece ani, s-a constatat că pădurile judeţului nu mai dispun de resurse lemnoase care să fie valorificate. În urma lor au rămas doar suprafeţe de pădure de lemn inferior, pentru care nu s-au efectuat atunci când trebuia lucrările silvice.
Rezultatele muncii lor, necorespunzătoare şi păgubitoare pentru stat, au generat numeroase dosare încheiate de către organele de control, unele dosare fiind şi acum pe rolul instanţelor de judecată. Viorica Andronache, aflată acum pe post de contabil şef la Ocolul Silvic Mihai Eminescu, este acuzată că are un comportament foarte dur faţă de salariaţi. Fire nervoasă, Andronache întreţine o atmosferă de scandal, insultă salariaţii, îi umileşte şi înjoseşte, le face semne obscene, deşi unii dintre ei sunt mult mai bine pregătiţi profesional decât ea.
Rusu şi Andronache sunt consideraţi vechi şi devotaţi membri PSD. Viorica Andronache, în perioada cât Egner a fost primar, şi un mandat sub Flutur, a deţinut şi calitatea de consilier municipal. Era perioada când nu permitea ca prin unitate să sufle politic vreun salariat altfel decât social-democrat. Pentru că n-a mai fost aleasă, a avut reacţii extrem de urâte pentru o femeie. „Toate acestea au culminat în luna noiembrie 2008, când într-o criză de isterie a scris tot felul de cuvinte jignitoare pe un afiş cu fotografia candidatului PSD la Camera Deputaţilor – Liviu Conţac, spunând că este un şofer hoţ” – stă scris în reclamaţie.
De curând, cuplul Rusu – Andronache a schimbat tactica. Ei ameninţă salariaţii Direcţiei Silvice că „întrucât PSD intră la guvernare, toţi o să facem puşcărie, pentru că ei sunt prieteni cu actualul ministru Ilie Sârbu” – mai reclamă colectivul de salariaţi.
Iar concluzia, sau mai bine zis dorinţa salariaţilor ar fi „că a sosit în sfârşit timpul ca adevăraţii specialişti şi oameni oneşti care mai există în acest sector, la Botoşani, să fie sprijiniţi în activitatea lor responsabilă şi folositoare care a fost de ani buni şi mai este încă obstrucţionată de persoane precum aceşti Rusu Gheorghe şi Andronachi Viorica.”
Ce se poate face în această situaţie? Totul este la voinţa conducerii PSD. Dacă cei din Biroul Permanent şi Comitetul Executiv vor fi corecţi cu electoratul, vor bloca drumul celor doi spre şefie, promovând în funcţie persoane credibile şi capabile profesional. Iar ţaţele bârfitoare şi potlogarii să fie ţinuţi la distanţă, pentru a nu mai putea să-şi manifeste apucăturile de vechili. Poate că preşedintele PSD, Constantin Contac va avea înţelepciunea să nu păteze imaginea partidului prin promovarea unor astfel de „specialişti”. (Ioan Rotundu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Dacia mai are puţin şi ne va obliga să cumpărăm maşini
Lungul drum de la Lapidare la Delapidare
Corina Caragea s-a dat cu săniuţa în mijlocul deşertului
Mediu ne verifică la... pungă
Horoscop
Specula josnică şi ordinară
Criza gazelor aruncă Basarabia din braţele Rusiei în cele ale Kievului.
România stă şi fluieră!
Procesiune cu moaştele Cuvioşilor părinţi ucişi în Sinai şi Rait
Îşi vinde vila din Botoşani. Nu cere mult...
Comentariul comentariilor VII
(Ioan Rotundu)
Dilema lui John
Hai că asta este culmea!
Preţul dureros şi scadenţa incompetenţei
Alţi pretendenţi la funcţia de prefect
Ioan Rotundu
Lucrările în localităţile sinistrate amânate până se face cald afară
Reclamagii nu mai vor„moartea caprei vecinului”, ci a porumbeilor
În loc s-o ierte, creştineşte, preotul a chemat poliţia s-o amendeze
Pentru că n-a fost instalat subprefect, intenţionează să dea Guvernul în judecată
Criza economică din America are repercusiuni şi la Botoşani
Soţ şi soţie, s-au sinucis într-un mod inexplicabil
Romeo şi Julieta în variantă modernă
Deţinuţii botoşăneni marchează şi ei Zilele Eminescu
Majorarea punctului de pensie este încă incertă
Vaccinul contra gripei mai poate continua
Puţine contestaţii la nota tezei de la matematică
Spitalele sunt obligate să adăpostească oamenii străzii
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog