Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Editorial
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Pamflet
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
3596
De la 07 Ianuarie 2003
123199899
pnl
Editorial

Aşa ceva, numai la noi se putea întâmpla!

  • Ioan Rotundu
  • 10 January 2014, 23:00
Nu cred să mai existe pe glob, în momentul de faţă, vreun premier de ţară cu pretenţie de a promova statul de drept care, în faţa vizitei unui înalt diplomat al SUA să dea bir cu fugiţii, aşa cum a procedat premierul României Victor Ponta.
Când eram convins că Ponta va rămâne în istoria ţării şi a lumii ca singurul premier plagiator care n-a demisionat din funcţie în momentul în care i-a fost descoperit furtul intelectual, iată că Ponta m-a contrazis. El va intra în istorie, cel puţin a României cu certitudine, ca primul şi singurul premier care a fugit din faţa unui înalt diplomat, trimis al celei mai puternice ţări din lume.
Ce premier n-ar fi dorit să fie în locul lui Ponta ca să poată sta la aceeaşi masă şi să dialogheze despre problemele ce frământă lumea mondială cu un subsecretar de stat al Departamentului de stat al SUA precum Victoria Nuland? Orice premier, chiar şi cel al îngâmfatei Rusii, şi-ar fi dorit acest lucru, numai Ponta nu.
După ce s-a umilit la poarta Casei Albe, precum pe vremuri boierii români la uşa sultanului turc pentru a primi huzmet de domnie, Ponta s-a gudurat şi mai umil strângând mâna vicepreşedintelui american Joe Biden. De bucurie că a păşit în biroul acestuia i-a promis şi ceea ce l nu crede şi nu va respecta vreodată: susţinerea statului de drept în România. Imediat ce a părăsit biroul lui Biden s-a lăudat în faţa presei că el a pus lumea la cale cu acesta şi că a devenit un premier care participă la rezolvarea marilor probleme ale lumii mondiale.
Minciunile sale izvorâte din caracterul său de om politic mitoman au fost repede demontate de presă care i-a demonstrat că al n-a discutat nimic cu Biden, ci doar acesta la urecheat că se joacă de-a statul de drept în România, ceea ce nu este pe placul Americii.
Înt5ors în ţară, Ponta a făcut ce ştia el mai bine. Spulberarea principiilor statului de drept şi protejarea corupţilor din PSD. Văzând că premierul român n-are cuvânt şi nici responsabilitate faţă de ţara sa, Guvernul SUA a decis să se implice mai îndeaproape de acest premier lipsit de caracter. Aşa s-a ajuns ca cel mai influent subsecretar de stat al Departamentului de Stata al SUA, Victoria Nuland, să vină în România tocmai într-un moment în care Ponta declara buricându-se în faţa Europei că el nu este un premier de paie şi că nu va sta în genunchi în faţa SUA. Mai mult, i-a pus şi pe lătrăii din preajma sa, precum oportunistul maghiar Frunda, să-i jignească pe americani.
Constatând că americanii nu pun preţ de vorbele sale şi că tot vin în România pentru a aşeza funcţionarea statului de drept pe făgaşul normal, viteazul Ponta a şters-o englezeşte ca să nu dea ochii cu cei despre care spunea că nu le va sta în genunchi. De vreme ce a stat în patru labe în faţa uşii lui Joe Biden, nu va mai avea niciodată prilejul să îngenuncheze în faţa vreunui demnitar american.
America apreciază curajul şi respectă demnitatea naţională a oricărui popor care şi-a ales conducători oameni de ispravă şi nu netrebnici precum Ponta.
Marea ruşine a poporului nostru este că Ponta se umflă în pene că el a fost ales cu votul a 70% dintre români, încercând astfel să se legitimeze în faţa guvernului altor ţări. În nemernicia sa Ponta nu realizează că poţi minţi şi manipula o parte dintre români dar nu şi aleşii altor naţiuni care ştiu foarte bine cum a ajuns Ponta premier cu 70# din votul celor 50% prezenţi la vot, adică cu un scor naţional de 35%, restul românilor fiind dezgustaţi de oferta politică a partidelor şi au preferat să stea acasă.
Încă odată premierul român a arătat lumii întregi cât este de laş şi de iresponsabil în faţa propriului său popor, părăsindu-l exact atunci când poporul avea nevoie să i se confirme că premierul său susţine democraţia şi prin fapte nu numai prin vorbe mincinoase. Doar la noi se mai putea întâmpla aşa ceva! Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: Greşeală de număr
Horoscopul zilei
Forţele americane au ucis din greşeală un băiat afgan de patru ani
Guvernul Ponta a mai mai născut o taxă
Procesul lui Dragnea privind fraudarea referendumului
doi inculpaţi au recunoscut că au introdus mai multe buletine de vot în urnă Înalta Curte a respins cererea lui Dragnea de restituire a dosarului la DNA
Cum a fugit Ponta de întâlnirea cu americanca Victoria Nuland
Suntem consternaţi, vom câştiga indubitabil in justiţie
Sindicatul din Educaţie "Spiru Haret" cere eliminarea definitivă a fondului clasei
Comisia Europeană reclamă lipsa de viziune a Guvernului Ponta
strategia României pentru fondurile UE 2014-2020 rămâne tot lipsită de viziune
Concurs de recitare organizat de Primăria Botoşani
Botoşani(Flămânzi: Scandal între primari de la costume populare
Parchetul General a început urmărirea penală pe numele lui Sorin Rosca Stănescu
Liviu Dragnea, întrebat unde este Victor Ponta: Habar nu am
Presa-n gura lu' Rotundu - emnisiune pamflet difuzată pe Tele'M Botoşani
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog