Pe seama unui conflict familial un bărbat din Bucecea şi-a incendiat anexa pentru animale, după care a plecat de la domiciliu. În data de 17 septembrie, în jurul orei 01.30, lucrătorii Poliţiei oraşului Bucecea au fost sesizaţi despre producerea unui incendiu la locuinţa Lilianei Buliga, de 37 de ani, din localitate. În ciuda faptului că pompierii au intervenit, focul a mistuit în totalitate o anexă pentru animale. Valoarea pagubelor ridicându-se la suma de 4.000 lei. În urma cercetărilor a rezultat faptul că incendiul a fost provocat chiar de soţul femeii, pe seama unui conflict familial. În acest caz la ora actuală încă se efectuează cercetări. (M.N)