Acum, românului încep să-i displacă frumuseţile ţării, pitorescul ei, atracţiile ei, tinzând spre plaiuri exotice unde, crede, întâlneşte paradisul. Drept este, turismul nostru, practicat primitiv şi exagerat de scump, nu vine în întâmpinarea românului autohton, nici în aflarea, de către acesta, a condiţiei bunului român. Astfel că, buruiana rea îl năpădeşte, eforturile de stârpire a ei fiind enorm de mult îngreunate, dacă nu zadarnice. Este greu de mizat şi pe aportul sistemului de educaţie, trâmbiţat pentru reformele sale prezente şi viitoare, de care românul nu prea are parte, şi aşa, de care fuge cât vede cu ochii, categorisindu-l fals şi inutil. Ce păcat că nu se aude unde şi de către cine trebuie!
Marea istorie a lumii şi a ţării este oricând plină de exemple ilustre ale manifestării patriotismului şi dragostei de Neam şi Ţară, cu jertfele de rigoare, ale altora sau ale noastre, încât conduita patriotică s-ar forma aproape de la sine. Dar, cine să o deschidă, cine să o cunoască? Deşertăciunea se cuibăreşte tot mai adânc în sufletul şi în conştiinţa românului, distras de societatea de consum, de acţiunea arbitrară a relaţiilor interumane. Multitudinea de jocuri pe calculator, sexul de pe buzele multora şi de pe sticlă, jocurile de noroc îl tentează şi îl aservesc de mic pe român. Hilara deviză Noi creştem odată cu ţara!, utilizată de către piticii circului de stat are, acum, o nouă posesie. Şi, cum ţara creşte cum creşte, se întrevede uşor rezultatul pentru cei ce îşi fac pornirea în viaţă. Drumurile lor toate duc spre o ţintă greşită, către van.
Trist este, în căutarea patriotismului pierdut nu porneşte nimeni, intoxicări de tot soiul, politici antiromâneşti, venite din diverse direcţii au darul să-l ţină departe de problemă pe român care, trăind astfel, îşi va pierde identitatea, mai mult ca sigur. Deşteaptă-te, române!, pare-se, rămâne un imn al trecutului istoric şi glorios, cu mesajul adresat altor generaţii. Este trist şi ruşinos, totodată. (Ionel Bejenaru)
(Ioan Rorundu)
